Telefon: 0723.36.70.34

VEZI OFERTELE NOASTRE, VIZITEAZA MAGAZINUL NOSTRUMAGAZIN ONLINE

Povestea KULT-ART Artizan

Au fost odată târguri artizanale cu meșteri adevărați și nu cu bișnițari, cu produse create de meșterii artizani, nu cumpărate din diferite depozite en gros sau din piața chinezească. Noi vrem timpul acela înapoi. Vrem ulița curată și românul neaoș cu arta moștenită din moși strămoși. Vrem ca Bucovina să însemne valoare și nu kitsch, tradițional și nu în serie, calitate fără compromis, nu pentru profit, ci din Respect pentru simțirea românească.

Povestea KULT-ART Artizan a început printr-o reconversie. Nu profesională, ci a spațiului în care va funcționa SES-ul (structură de economie socială). Clădirea centrală cu tavan albastru nu a fost întotdeauna rezervată artei populare, ba mai degrabă muzicii pop. Fosta discotecă a satului Măriței din comuna Dărmănești va reda moștenirea culturală a Mărițeilor fiecărui călător, devenind un topos creativ pentru artizani.

Cooperativa de Artizanat Meștesugăresc KULT-ART Artizan va confecționa și valorifica produse tradiționale din zona Bucovina. Prin producerea și comercializarea de artizanat românesc, asociația KULT-ART își propune apropierea omului de mediul rural, de obiceiuri și tradiții românești. Roata olarului, dalta și războiul de țesut nu vor mai fi piese de muzeu, ci vor reintra în circuitul producției autohtone. Astfel, industria turistică mioritică va putea include în orice strategie de marketing sectorul meșteșugurilor și artizanatului care va ocupa un loc central alături de obiectivele istorice, instituțiile muzeale, unitățile de agrement, industria spectacolelor și toate celelalte „ingrediente”, fară de care atractivitatea turistică a unei zone nu poate fi concepută.